Festivalul Național de Poezie „Viața în Versuri”, organizat la inițiativa privată a actorului și producătorului de film canadian de origine română, Florin Marksteiner, oferă tuturor creatorilor de poezie oportunitatea de a fi publicați gratuit și de a câștiga premii importante. Evenimentul, care a devenit deja un fenomen pe scena culturală românească și care ajunge la a treia ediție, aduce în prim-plan dorința inițiatorilor de a transforma modul în care poeții sunt sprijiniți și recunoscuți în România. (doar pentru acest ziar: mențiune despre inițiator inclusă în primul paragraf)
Florin Marksteiner, actor canadian de origine română, și-a respectat promisiunea făcută regretatului poet Marian Bamboi, dând naștere unui concurs literar care acordă premii în valoare totală de 159.500 de lei și contracte de publicare gratuită pentru poeții selectați. Acest festival și-a propus să contribuie la schimbarea peisajului editorial românesc, astfel încât poeții contemporani să poată fi publicați fără costuri financiare din partea lor.
Dacă v-ați dorit vreodată să vă transformați pasiunea pentru poezie într-o carieră sau să vă bucurați de recunoaștere la nivel național, Festivalul Național de Poezie „Viața în Versuri” vă oferă această șansă. Festivalul invită atât debutanții, cât și poeții consacrați, să participe și să își aducă creațiile în atenția publicului larg.
Evenimentul a apărut din dorința lui Florin Marksteiner de a onora memoria lui Marian Bamboi: „Îmi onorez o promisiune față de Marian Bamboi, un poet pe care l-am susținut timp de mai bine de 15 ani de peste tot pe unde am fost în lume. I-am cumpărat cărțile care se chinuia să le vândă singur și când mă întâlneam cu el era bucuros că ne vedem însă jenat că trebuia să îmi vândă cartea...
I-am produs în Canada un videoclip pentru cea mai cunoscută poezie a sa „Eminescu răsucindu-se în mormânt” și, mai ales, în ultimul timp i-am promis că vom crea un festival de poezie... N-a mai apucat să-l vadă că s-a dus în Octombrie 2024... prea devreme. Marian Bamboi a trăit aceeași dramă ce o trăiesc mulți poeți contemporani: visul de a publica ce a ajuns doar o tipărire din resurse proprii.
Dar visul său a fost să facă o schimbare: să ajute poeții români astfel încât să nu mai suporte eforturile financiare și pierderile publicării poeziilor. Poetul Marian Bamboi s-a dus, dar eu sunt aici, acum, și îmi țin promisiunea. Și prin aceasta doresc să ajut la îmbunătățirea vieții tuturor celor ce au talent în a scrie versuri”
Pentru a realiza acest scop, festivalul colaborează cu edituri din România care publică gratuit poeții premiați. După refuzul celor 65 de edituri contactate, organizatorii au înființat Editura Marksteiner International, dedicată publicării gratuite a poeților selectați la festival.
Fiind un efort privat, fără sprijin financiar de la stat sau din fonduri europene, inițiatorii au creat Clubul Poeziei Contemporane pentru a aduna susținători din rândul iubitorilor de poezie. Oricine dorește să se alăture și să sprijine publicarea poeților contemporani poate găsi detalii și formularul de înscriere la:
https://marksteiner.ca/editura/club-poezie
Detalii despre festival:
- Data: 16 octombrie 2027 (ziua poetului Marian Bamboi)
- Locația: Bacău - HappyCinema din Hello Shopping Park – Auchan
- Interval orar: 10:00 - 21:00
Înscrierile sunt deschise online între 1 noiembrie 2026 și 1 septembrie 2027, iar cei care se înscriu în perioada „Timpurie” (1 noiembrie – 1 decembrie) beneficiază de o reducere de 50%:
http://viatainversuri.com/inscrieri
Concursul se adresează tuturor poeților, indiferent de experiență sau vârstă, din România și diaspora. Fiecare participant poate trimite până la 5 poezii originale, selectând din următoarele teme: Patriotică, Romantică, Dramatică, Satiră, Filosofică, Alegorică, Spirituală, Folclor, Ludică și Postumă.
Premiile includ: Trofeul „Viața în Versuri” (3000 RON), Trofeul Marian Bamboi (1500 RON), precum și diplome, medalii, cupe, trofee și contracte de publicare gratuită la Editura Marksteiner International. Valoarea totală a premiilor acordate la această ediție este de 159.500 lei.
Festivalul Național de Poezie „Viața în Versuri” susține publicarea poeților contemporani
„Vrem să schimbăm ceva pe piața de publicare din România. Azi, dacă vrei să fii publicat, trebuie să plătești tu, autorul. Cred că această „metodă” trebuie să se schimbe, trebuie să se treacă de la tipărire la publicare în adevăratul sens al cuvântului. Editurile trebuie să descopere valoarea și să investească ele în autori. Să publice (ca în industria muzicală) și să creeze împreună profit și redevențe pentru autori.” spune Florin Marksteiner, directorul festivalului.
În cinstea poetului Marian Bamboi, care a inspirat acest festival, organizatorii oferă Trofeul Marian Bamboi, în valoare de 1500 RON, pentru cea mai emoționantă poezie patriotică. Trofeul principal, „Viața în Versuri”, va reveni autorului care obține cele mai multe puncte în urma jurizării.
Managerul festivalului, D-na Ramona Marksteiner, subliniază rolul publicului în evaluare: „Juriul? Juriul este publicul! Da, cei din sală dar și din online, cei care simt experiența poeziei, cei care votează cu sufletul, cei pe care nu îi interesează tehnica, ci emoția și mesajul. Exact asta vrem. Experiența este unică, iar toată lumea trebuie să înțeleagă că este o jurizare, nu o votare. Se jurizează poeziile, nu autorii. Astfel ne asigurăm că poeziile cele mai emoționante și cu cel mai puternic mesaj vor fi publicate în Antologiile Anuale “Viața în Versuri” ce însoțesc festivalul la fiecare ediție”.
Florin Marksteiner precizează:
„Toate poeziile finaliste vor fi publicate în volumul „VIAȚA ÎN VERSURI – Antologia 2027 ce va putea fi găsit pe website-ul editurii. Toate veniturile din vânzările antologiilor sunt direcționate spre publicarea GRATUITĂ a poeților contemporani.”
Echipa de organizare reunește oameni dedicați promovării poeziei, care investesc timp și resurse pentru a sprijini această cauză.
Poetul Răzvan Vasile Melinte, Directorul Tehnic al festivalului, descrie atmosfera: „Va fi un roller-coaster pentru că vom avea pe scenă poeți din toată țara, fiecare cu stilul și carisma sa, teme și tonuri variate ce vor stârni o pletoră de emoții și sentimente și actori ce vor aduce la viață versurile scrise pe hârtie. Toate acestea vor crea o experiență senzorială completă ce va lăsa publicului o senzație de lungă durată și dorința de a participa la festival an de an.”
Disponibilitate pentru podcasturi, emisiuni radio și TV:
Florin Marksteiner – Director Festival
Telefon: 0752 197 554
E-mail: [email protected] – în atenția dl. Marksteiner
Imagini de la ediția 2025 a festivalului, Bacău.







