De la un pahar servit într-o farmacie din Atlanta, în 1886, până la unul dintre cele mai recunoscute branduri globale, povestea Coca-Cola a durat 140 de ani, marcând momente esențiale în istoria băuturilor răcoritoare.
Pe 8 mai 1886, farmacistul John Stith Pemberton a servit primul pahar de Coca-Cola la Jacobs’ Pharmacy din Atlanta. În același an, numele brandului a fost scris pentru prima dată în logo-ul Spencerian, devenind simbolul mondial al băuturii.
Citește și: Un Porsche electric de 146.000 de dolari a pierdut aproape o treime din valoare în 3 luni
Inițial, se vindeau în medie doar nouă pahare pe zi, însă în deceniile următoare, popularitatea a crescut exponențial: în 1904, Coca-Cola depășea 3 milioane de litri vânduți anual, iar în 1915 a fost creată celebra sticlă contur, un reper de design industrial.
Impactul global și evoluția în Europa
Primele fabrici europene s-au deschis în 1919, la Paris și Bordeaux. În 30 de ani, Coca-Cola devenea primul produs comercial pe coperta revistei Time, iar în 1985, a fost prima băutură răcoritoare consumată în spațiu, la bordul navetei Challenger.
Povestea companiei nu se limitează la succesul internațional. În ultimii ani, Coca-Cola s-a transformat într-un business cu impact economic semnificativ în comunitățile în care operează, inclusiv în România.
Coca-Cola în România: 35 de ani de investiții și impact economic
În 1991, Coca-Cola a intrat pe piața locală, într-o economie abia în formare, și a început producția în România. De atunci, compania a devenit un pilon economic, cu trei fabrici, peste un miliard de litri produși anual și exporturi în 15 țări.
- Contribuție economică de 911 milioane de euro, echivalentul a 0,26% din PIB-ul României
- De peste 20.000 de locuri de muncă generate direct și indirect
- Fabrica din Ploiești este a doua cea mai mare unitate a grupului Coca-Cola HBC
- Exporturi în 15 țări din regiune
- Investiții continue în tehnologie, automatizare și sustenabilitate
Potrivit Cornel Cărămizaru, General Manager Coca-Cola HBC România, "România este pentru noi o investiție construită pe termen lung, un centru regional de producție, inovare și export".
Impactul economic al Coca-Cola în România se reflectă și în crearea a peste 86% din furnizori fiind locali, precum și în susținerea a peste 20.000 de locuri de muncă.
Astfel, povestea Coca-Cola în România nu este doar despre un succes de brand, ci și despre un model de dezvoltare economică durabilă, cu beneficii pentru comunități și economie.
