Sursă: Mediafax.ro
Cursa pentru gazele naturale din estul Mediteranei a intrat într-o nouă etapă, în care controlul infrastructurii devine la fel de important precum resursele în sine. Dacă anterior principalul obiectiv era stabilirea drepturilor asupra zăcămintelor, acum competiția se concentrează pe infrastructura de transport, procesare și export, conform El País.
Citește și: Criză de motorină în sudul Italiei, benzinării goale și cozi uriașe
Egipt și Turcia se află în centrul acestei rivalități pentru influență în regiune. Disputele legate de delimitarea apelor teritoriale dintre Turcia, Grecia, Cipru, Libia și Egipt au fost alimentate de descoperirea unor importante zăcăminte de gaze. În prezent, însă, controlul asupra infrastructurii energetice capătă o importanță strategică majoră, explică Cyril Widdershoven, expert în energie.
De ce are Egipt un avantaj în competiția pentru gazele din estul Mediteranei
Egiptul beneficiază de un avantaj semnificativ, fiind singura țară din regiune cu instalații de lichefiere a gazelor naturale (GNL) capabile să exporte pe scară largă. Terminalele de la Idku și Damietta permit Egiptului să primească, să lichefieze și să exporte gaze naturale, inclusiv din zăcămintele israeliene Leviathan și Tamar. În plus, Egiptul a extins recent capacitatea de regazificare, închiriind nave speciale pentru retransformarea GNL în gaze naturale, facilitând astfel exporturile maritime.
- Terminale de la Idku și Damietta pentru exportul de GNL
- Capacitate crescută de regazificare prin nave speciale
- Importuri de gaze din Israel și Cipru pentru export
- Investiții estimate între 6 și 10 miliarde de dolari pentru infrastructură nouă
- Conflicte regionale afectează aprovizionarea și producția internă
Ce strategie adoptă Turcia în competiția pentru gazele din estul Mediteranei
Turcia adoptă o abordare diferită, vizând transformarea țării într-un hub regional de gaze. Ankara diversifică sursele de aprovizionare, dezvoltă gazoducte, crește producția internă și extinde capacitățile de stocare. Poziția geografică a Turciei, la intersecția Rusiei, Europei și Orientului Mijlociu, îi conferă un avantaj strategic major, facilitând accesul la multiple surse de energie.
Relațiile cu Rusia și Iran, precum și cele cinci terminale de regazifiere, permit Turciei să devină un punct de redistribuire a gazelor în regiune. În plus, țara investește în infrastructură pentru a-și consolida poziția de centru energetic regional, ceea ce o face un competitor puternic în această luptă pentru controlul resurselor și rutelor de transport.
În concluzie, disputa dintre Egipt și Turcia pentru controlul infrastructurii de gaze din estul Mediteranei devine o componentă esențială a geopoliticii regionale, influențând nu doar echilibrul de putere, ci și securitatea energetică a întregii zone.