Agențiile locale de turism din România vor putea oferi clienților lor circuite premium de grup și sejururi exotice din portofoliul NOZOMI Travel. Astfel, turiștii pot achiziționa aceste pachete prin agenții cu care au deja o relație de încredere.
NOZOMI Travel pregătește o rețea națională de agenții de turism revânzătoare, după ce aproximativ 20 de agenții din diverse regiuni ale României și-au arătat interesul pentru a vinde circuitele de grup cu însoțitor oferite de NOZOMI Travel.
Acest parteneriat va permite turiștilor care au colaborat îndelung cu un agent local să continue să facă acest lucru, adăugând posibilitatea de a accesa produsele NOZOMI: circuite premium de grup, sejururi exotice și hoteluri de lux contractate direct.
În prezent, se lucrează la contractele pentru agențiile partenere, iar NOZOMI dezvoltă un sistem automatizat care va facilita rezervările și gestionarea clienților prin agențiile revânzătoare.
„Am primit aproape 20 de solicitări din partea unor agenții din țară, iar printre ele sunt oameni pe care îi cunosc personal de foarte mulți ani și despre care știu cât de serios lucrează și ce relații au construit cu clienții lor. Mi s-ar părea greșit să obligăm un turist care are încredere de 10 sau 15 ani în agentul lui să renunțe la această relație pentru a putea călători cu NOZOMI. Așa că am decis împreună cu echipa să investim și în această direcție”, a declarat Răzvan Pascu, fondator NOZOMI Travel.
Agențiile locale vor putea astfel să ofere clienților lor produse turistice complete, fără a fi necesar să le dezvolte de la zero, beneficiind de resursele și expertiza NOZOMI.
Circuite premium cu experiență directă în destinații
NOZOMI Travel oferă circuite premium de grup și vacanțe exotice, cu itinerarii complexe și un standard ridicat al serviciilor incluse. Compania își poziționează produsele în segmentul premium al pieței, prin selecția atentă a hotelurilor și serviciilor.
Portofoliul NOZOMI include circuite de grup cu însoțitor în destinații precum Japonia, Coreea de Sud, China, India, Brazilia, Peru, Australia, Noua Zeelandă, Tanzania, Zanzibar, Cambodgia, Argentina, SUA, Islanda, Mexic, Iordania și Vietnam, precum și expediții în Antarctica și Groenlanda.
În zona vacanțelor individuale, NOZOMI dezvoltă sejururi exotice în Maldive, Mauritius, Seychelles, Thailanda, Mexic, Polinezia Franceză, Hawaii, Malaezia și alte destinații de plajă, inclusiv prin contractarea directă a tarifelor hotelurilor.
Modelul NOZOMI pentru circuitele de grup este conceput astfel încât turistul să aibă o imagine clară a costurilor călătoriei, incluzând ghizi locali, bilete de intrare, experiențe, bacșișuri, cazări, bilete de avion și multe altele, pentru a minimiza costurile suplimentare.
Experiența și stabilitatea financiară a NOZOMI Travel
NOZOMI Travel este construită pe experiența lui Răzvan Pascu, acumulată în peste 11 ani de activitate turistică și organizarea de călătorii. Peste 8.000 de turiști au participat la excursii organizate de el și echipa sa, iar comunitatea online depășește 500.000 de persoane.
Compania beneficiază de o garanție financiară de 300.000 de euro prin cash colateral la Banca Transilvania și un capital social de peste 100.000 de euro, concentrându-se pe contractarea directă de servicii turistice, tehnologie și integrarea cu furnizori internaționali.
„Vrem ca un agent bun din Iași, Cluj, Timișoara, Constanța, Brașov, Oradea sau dintr-un oraș mai mic să poată spune clientului său: «Da, poți merge cu NOZOMI și poți rezerva prin mine». Agentul își păstrează clientul, turistul își păstrează omul în care are încredere, iar noi ne ocupăm de produs și de experiența din destinație”, a declarat Denisa Kelly, Operations Manager la NOZOMI Travel Society.
Oportunități pentru agențiile de turism din orașe mari și mici
Această inițiativă este importantă pentru agențiile de turism locale și independente, care pot adăuga circuite și produse premium în ofertă, fără a fi necesar să contracteze individual fiecare componentă a călătoriei.
Pentru turiști, principiul va fi simplu: dacă au deja un agent de turism preferat, vor putea în curând să-i solicite orice pachet NOZOMI disponibil pentru revânzare.
Despre NOZOMI Travel Society
NOZOMI Travel Society este un tour-operator specializat în circuite premium de grup cu însoțitor, vacanțe exotice, hoteluri de lux, croaziere și expediții în destinații speciale din întreaga lume.
Compania oferă produse turistice bazate pe experiența directă în destinații și selecția atentă a hotelurilor, rutelor și ghizilor locali. Portofoliul include circuite în Japonia, Coreea de Sud, China, India, Africa de Sud, Iordania, Peru, Australia, Statele Unite și America de Sud, precum și vacanțe în Maldive, Mauritius și Seychelles și expediții polare în Antarctica, Svalbard și Groenlanda.
www.nozomi.travel • [email protected]


