ro Ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că în urma controalelor din acest sezon estival, doar 23 de terase de pe litoral au fost identificate în neregulă, față de peste 100 în anii anteriori.
Vizita de lucru pe litoral a fost efectuată vineri, pentru a verificat modul în care sunt respectate regulile privind administrarea plajelor.
Potrivit Dianei Buzoianu, numărul cazurilor de construcții ilegale a scăzut semnificativ, chiar dacă numărul de controale a crescut.
Ministra a precizat că, în sezonul trecut, peste o treime dintre operatori încălcau legislația, în timp ce acum doar 23 de operatori au fost depistați cu nereguli.
Aceasta a adăugat că toate cazurile au fost transmise către Inspectoratul de Stat în Construcții, care a notificat autoritățile locale și operatorii economici.
Citește articolul complet pe AcuNews
Deschide articolul →