Donalam reduce cu 8 MW consumul de energie în orele de vârf pentru a sprijini sistemul energetic național

Ana Stanescu · AcuNews

ro Donalam, companie subsidiară a grupului italian AFV Beltrame și proprietar al combinatelor siderurgice din Târgoviște și Călărași, a anunțat că își aliniază programul de producție pentru a reduce consumul de energie electrică în orele de vârf.

Astfel, compania a replanificat activitatea la combinatul din Călărași pentru a diminua consumul cu aproximativ 8 MW în intervalul 19.

00, conform solicitărilor autorităților.

La Târgoviște, producția a fost oprită începând cu 5 august pentru revizia tehnică anuală, care s-a suprapus cu perioada de reducere voluntară a consumului.

Decizia de reducere a consumului energetic, justificată de criza națională România se află în stare de alertă din 31 iulie, din cauza secetei severe și a scăderii debitului Dunării, care a ajuns la circa 1.

Citește articolul complet pe AcuNews

Deschide articolul →