Dragoș Pîslaru a anunțat finalizarea ultimei modificări a PNRR și o rată de absorbție de 60%

Andrei Popescu · AcuNews

ro Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat că România a ajuns la o rată de absorbție de peste 60% din Planul Național de Redresare și Reziliență și se află în etapa finală a negocierilor cu Comisia Europeană pentru a asigura absorbția totală a fondurilor, având în vedere că programul se încheie la 31 august 2026.

Oficialul a precizat că aceasta este a treia și ultima modificare a PNRR și a subliniat că obiectivul principal este maximizarea fondurilor disponibile.

Potrivit declarațiilor sale, România mai are de clarificat doar sume marginale în valoare de câteva zeci de milioane de euro, fiind aproape de finalizarea procesului de ajustare a proiectelor.

Dragoș Pîslaru a explicat că una dintre priorități a fost repoziționarea proiectelor mature sau aproape finalizate pe componenta de grant pentru a maximiza șansele de absorbție a fondurilor nerambursabile.

În prezent, mai sunt de clarificat între 28-24 milioane de euro din suma totală de 4,9 miliarde de euro pe grant, ceea ce reprezintă o sumă considerată marginală, iar oficialul are încredere că va putea securiza toată componenta.

Citește articolul complet pe AcuNews

Deschide articolul →