În cantonul Zug din Elveția, asistații social beneficiază de cazare în hoteluri de lux, pentru sume considerabile plătite de stat, din cauza crizei de locuințe accesibile. Situația a fost evidențiată în raportul anual al serviciului de mediere, conform publicației Blick.
Matilda S.* și fiul său de 18 ani locuiesc de mai multe luni într-un hotel din Goldau, în condițiile în care autoritățile din Zug au mutat-o din cauza lipsei de alternative. Femeia a încercat să găsească singură o locuință în canton, dar a fost refuzată pentru că chiria de 3.500 de franci (aproximativ 3.600 de euro) pe lună a fost considerată prea mare, în timp ce cazarea în hotel ajunge la circa 5.500 de franci (aproximativ 5.700 de euro).
Citește și: Sarea Epsom se folosește pentru băi, curățenie și grădinărit
De ce se recurge la cazarea în hoteluri de lux pentru asistații social?
Serviciul social din Zug explică că lipsa de locuințe de urgență forțează autoritățile să recurgă la hoteluri, chiar dacă acestea sunt mai costisitoare decât chiria unui apartament. Bernadette Zürcher, mediatoare, confirmă că astfel de cazuri devin tot mai frecvente, iar costurile pentru stat sunt semnificativ mai mari decât cele ale închirierii pe piața liberă.
- Costurile hotelurilor pot ajunge la peste 5.700 de euro lunar pentru o familie
- Chiria acoperită de autorități pentru o gospodărie de două persoane este de circa 1.750 de euro
- Autoritățile din Zug recunosc dificultățile în găsirea de locuințe accesibile în segmentul cel mai ieftin
- Relocările în alte cantoane sunt frecvente pentru a face față crizei de locuințe
- Raportul arată o marjă de apreciere tot mai mare în aplicarea plafonului de chirie
Impactul crizei de locuințe asupra asistaților social din Zug
Autoritățile din Zug și din alte comune admit că hotelurile nu reprezintă o soluție ideală, însă în contextul actual al pieței imobiliare, astfel de situații devin uneori inevitabile. În comuna Cham, costurile mai mari sunt justificate pentru a preveni cazurile de persoane fără adăpost.
Reacțiile oficiale indică faptul că, deși această practică nu este ideală, criza de locuințe accesibile obligă autoritățile să găsească soluții temporare, chiar dacă acestea implică cheltuieli semnificative pentru bugetul public.