ro BRD a transmis că a avut un rol esențial în intermedierea unei emisiuni de obligațiuni de 30 de milioane de euro pentru compania Autonom Services, realizată recent pe piața locală de capital.
Tranzacția a fost încheiată cu succes, fiind una dintre cele mai importante finanțări sustenabile din România în ultimii ani, și a fost suprasubscrisă de investitori locali și internaționali.
În cadrul acestei emisiuni, BRD a acționat ca co-aranjor, bookrunner, agent unic de structurare și agent de listare, contribuind la implementarea unui instrument financiar cu maturitate de cinci ani și cu un cupon fix de 5,97% pe an, plătibil anual.
Autonom Services a finalizat astfel a patra emisiune de obligațiuni, consolidându-și poziția pe segmentul serviciilor de leasing operațional și rent-a-car, în condițiile în care compania și-a crescut rapid cota de piață, atât organic, cât și prin achiziții.
În plus, această finanțare a întărit statutul de companie antreprenorială de amploare listată la Bursa de Valori București, atrăgând investitori instituționali de calibru.
Citește articolul complet pe AcuNews
Deschide articolul →